Ursula von der Leyen fuge de audierea publică în Comisia COVID din Parlamentul European! În afară de grupurile ECR și ID, restul grupurilor o protejează să nu răspundă public în fața europarlamentarilor și cetățenilor!
După cum a relatat deja presa zilele trecute, coordonatorii din Comisia COVID din Parlamentul European, după ce am insistat foarte mulți membri, au hotărât să o cheme pe Ursula von der Leyen în această Comisie pentru a răspunde la întrebările noastre. Evident, audierea Ursulei trebuia să fie publică, ca să o poată vedea toată lumea.
În acest sens, președinta Comisiei COVID a trimis o scrisoare președintei Parlamentului European Roberta Metsola în care îi cere să-i trimită invitația Ursulei (așa e procedura, Președintele Parlamentului cheamă efectiv).
Surpriza, însă, a fost să aflăm că Robertei Metsola i s-a cerut de către președinta Comisiei COVID să o invite pe Ursulei von der Leyen să răspundă la întrebările europarlamentarilor "în cameră", adică în spatele ușilor închise, fără presă și fără ca audierea să fie transmisă public.
Evident, așa ceva este INADMISIBIL!
Am solicitat ieri coordonatorului grupului ECR să solicite ca Ursula să fie audiată public în ședință, ca să vadă întreaga lume ce are de spus. Aceeași solicitare a fost susținută și de alți colegi de-ai mei.
Astăzi, 16.02.2023, a avut loc Conferința Președinților (CoP) de grupuri, unde ne-a lovit o altă surpriză: toate grupurile, cu excepția ECR și ID, au cerut ca Ursula să vină și să răspundă la întrebări în fața președinților de grupuri, tot în spatele ușilor închide, nu în fața membrilor Comisiei COVID, din care și eu fac parte.
Aveți aici cea mai mare dovadă de acoperire a celui mai mare scandal de corupție din istoria UE, dacă nu a lumii.
Transparența este un pilon de bază al construcției UE. Subminarea acestui pilon înseamnă subminarea UE, iar de acest lucru e direct responsabilă Ursula von der Leyen și camarila de birocrați și politicieni corupți care o protejează.
Nu mă las până ce Ursula von der Leyen nu răspunde public pentru deciziile pe care le-a luat în pandemie.
Important însă pentru voi, oameni buni, este să înțelegeți ce se întâmplă și să ne ajutați să fim mai mulți în Parlamentul European care să ne batem cu această hidră coruptă, care subjugă națiunile și cetățenii.
Ursula von der Leyen escapes the public hearing in the European Parliament’s COVID Committee! Apart from the ECR and ID groups, the rest of the groups protect her from answering publicly to MEPs and citizens!
As the press has already reported the other day, the coordinators of the COVID Committee in the European Parliament, after insisting by many members, decided to invite Ursula von der Leyen to this Committee to answer our questions. Obviously, the Bears hearing needed to be made public for all to see.
In this sense, the President of the COVID Commission has sent a letter to the President of the European Parliament Roberta Metsola asking her to send the invitation to Ursula (this is the procedure, the President of Parliament is actually calling).
The surprise, however, was to find out that Roberta Metsola was asked by the President of the COVID Commission to invite Ursulei von der Leyen to answer MEPs' questions "in the room", that is behind closed doors, without the press and without the hearing being broadcasted publicly.
Obviously, this is INADmissible!
I asked yesterday the coordinator of the ECR group to request that Ursula be publicly heard at the meeting, so the whole world can see what she has to say. Same request has been supported by other colleagues of mine.
Today, 16.02.2023, the Group Presidents (CoP) Conference took place, where another surprise hit us: all the groups, except ECR and ID, asked Ursula to come and answer questions in front of the group presidents, all behind closed doors, not in front of the members of the COVID Commission, of which I am also a part
Here you have the biggest proof of coverage of the biggest corruption scandal in the history of the EU, if not the world.
Transparency is a fundamental pillar of the building of the EU. Undermining this pillar means undermining the EU, and Ursula von der Leyen and the camouflage of corrupt bureaucrats and politicians who protect it.
I won't give up until Ursula von der Leyen is publicly held accountable for the decisions she has made during the pandemic.
But what is important for you, people, is to understand what is happening and to help us get more people in the European Parliament to fight this corrupt hydra that subjugates nations and citizens.